Într-adevăr Ziua în care Cel-ce-Este a pronunțat – în mijlocul tunetelor și al fulgerelor, sub sunet de trâmbiță și cu cutremur de pământ – Legea pe Muntele Sinai în fața poporului ales, acea Zi memorabilă a fost uitată în istorie. Intenționat Cel-ce-Este nu a poruncit comemorarea acelei Zile magnifice prin nicio sărbătoare de la Templu... de ce? Răspunsul este că Cel-ce-Este a păstrat comemorarea acelei Zile pentru un moment special de la sfârșitul istoriei, sau special pentru vremea sfârșitului... de ce?

Înainte să vorbesc despre acel eveniment – Ziua Legii – ce a avut loc în luna a treia de la ieșirea din Egipt, și înainte de a scoate în evidență relația acelui grandios eveniment din trecut cu vedenia pe care îngerul Gabriel a fost trimis din Cer pentru a i-o explica (Dan 9:24-27) lui Daniel, subliniind că această vedenie are în vedere vremuri îndepărtate sau vremea sfârșitului, trebuie să fac câteva lămuriri:

a) această vedenie are în vedere poporul ales situat pe firmamentul istoriei la sfârșitul veacului, conform intenției Celui-ce-Este ca această vedenie să fie înțeleasă la vremea sfârșitului;

b) toate încercările de a interpreta (înțelege) această vedenie până la vremea sfârșitului sunt un eșec... de ce? Pentru că vedenia aceasta a fost pecetluită până la vremea sfârșitului; pentru că această vedenie a fost lăsată special pentru a fi descifrată de un proroc pe care Cel-ce-Este a promis că-l va trimite „înainte de a veni ziua Celui-ce-Este, ziua aceea mare și înfricoșată”. Acesta este motivul pentru care toți au dat greș în legătură cu interpretarea acestei vedenii... toți rabinii, toți preoții și învățătorii, toți traducătorii... toți! Doar Duhul-prorociei poate aduce lumină în înțelegerea acestei profeții. Această vedenie nu are legătură cu nicio interpretare „creștină”, pentru că în atenția Celui-ce-Este din totdeauna a fost ca prin această vedenie să se aducă în atenție eliberarea finală a poporului ales, aducerea lui acasă din toate colțurile Pământului; această vedenie are legătură cu venirea izbăvitorului promis, izbăvitor promis în toate profețiile despre mesia: „robul Celui-ce-Este”, „odrasla”, „fiul lui David”, „cârmuitorul”... „creștinii” au forțat interpretarea profețiilor „mesianice”, au pus după imaginația lor majuscule pentru „robul” Celui-ce-Este, și forțat au găsit o interpretare a acestei viziuni care să îl aibă în vedere pe Yeshua (HaMashiach); ei, pe principiul că o zi în profeție uneori reprezintă un an calendaristic, au pornit de la darea decretului lui Artaxerxe (457-456 BC), adăugând 69 de săptămâni (483 ani), ajungând la ultima săptămână, cea împărțită în două, aducând în atenție că în anul AD 28 Yeshua (HaMashiach) și-a început activitatea, că la jumătatea săptămânii (AD 32) a fost răstignit și înviat, iar 3,5 ani mai târziu (AD 35), prin misiunea lui Pavel, zic ei, Cel-ce-Este Și-a îndreptat atenția exclusiv către Neamuri în timp ce poporul ales a fost lepădat pentru totdeauna... ceea ce este grosolan fals;

c) această vedenie este mai degrabă o extindere a ceea ce înseamnă „ziua aceea”, o zi de răzbunare sau un an de răscumpărare pentru poporul ales... această profeție vine în armonie cu toate profețiile escatologice care aduc în evidență propășirea de la urmă a poporului sfânt și ales ca o încununare a dorinței de veacuri a Celui-ce-Este de a se manifesta glorios prin poporul Său ales. Întreaga carte a lui Daniel este construită pe această structură a pietrei care lovește ca o răzbunare a Celui-ce-Este în toate împărățiile care au asuprit pe poporul Său, începând cu Babilonul și sfârșind cu Roma, o Romă prezentă astăzi într-un sistem politico-religios, un sistem care a manipulat de-a lungul veacurilor Scripturile și a fost într-o continuă luptă cu adevărul curat și cu poporul ales. Această vedenie vorbește despre ultimele 490 de zile ale istoriei prezente, această vedenie vorbește despre aproximativ 490 de zile de binecuvântare a Celui-ce-Este asupra poporului Său ca o răbufnire de dragoste, de așteptare, de dorință de a-Și îmbrățișa un fiu risipitor, dar un fiu primit cu toată dragostea acasă. „Ei vor fi ai Mei – zice Cel-ce-Este – Îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei cum are milă un om de fiul său care-i slujește. Și veți vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit și cel rău, dintre cel ce slujește lui Dumnezeu și cel ce nu-I slujește.” „Căci Eu-Sunt Cel-ce-Este, Eu nu Mă schimb; de aceea voi, copii ai lui Iacov, n-ați fost nimiciți.”

19 Sivan – Ziua Legii –, o zi ascunsă la poalele Muntelui Sinai

Nu avem nicio problemă pentru a identifica ziua în care a ieșit poporul ales din țara Egiptului, din casa robiei. Și ușurința în a identifica acea zi nu stă în strălucirea lunii de pe cer, ci în faptul că Cel-ce-Este S-a îngrijit ca acea zi să rămână în memoria tuturor generațiilor care vor veni, stabilind în acest sens o sărbătoare, un fel de stâlp de aducere aminte pe fruntea și pe mâna copiilor Săi eliberați din robie; e esența sărbătorii Paștelui, când mielul a fost sacrificat și mâncat în grabă în noaptea zilei în care poporul cel sfânt a părăsit robia.

Nu la fel de ușor ne este în a identifica cu exactitate Ziua în care Cel-ce-Este S-a manifestat în toată gloria pe Muntele Sinai, în mijlocul tunetelor și al fulgerelor, cu trâmbița îngerului și cu cutremur de pământ. Oare de ce Cel-ce-Este a neglijat păstrarea în memorie a Zilei în care S-a făcut cunoscut ca Cel care este unicul Dumnezeu, Cel care a scos din țara Egiptului pe fiul Său, Israel? Nu avem niciun motiv să credem că acea Zi n-a fost o zi importantă, din contră, nu există în istoria poporului ales o Zi mai importantă ca aceea în care Dumnezeu a rostit legământul Său cu poporul Său spunând: „Eu-Sunt Cel-ce-Este Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alți dumnezei afară de Mine!”, având în vedere cuvintele prin care poporul ales era pus deoparte ca primul născut dintre toate popoarele prin cuvintele: „Așa să vorbești casei lui Iacov și să spui copiilor lui Israel: Ați văzut ce am făcut Egiptului și cum v-am purtat pe aripi de vultur și v-am adus aici la Mine. Acum, dacă veți asculta glasul Meu și dacă veți păzi legământul Meu, veți fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veți fi o împărăție de preoți și un neam sfânt.”

Cel-ce-Este intenționat a omis păstrarea în memorie a acestei Zile cu totul specială: Ziua Legământului. Cel-ce-Este a păstrat pentru aleșii Săi din vremea sfârșitului celebrarea acestei Zile, pentru că dintre toate generațiile din toate timpurile de la Avraam încoace, această generație avea să fie – în planul Său – cea mai specială. De ce? Pentru că este generația de la vremea sfârșitului și generația izbăvitorului. De fapt, această generație este generația pe care Cel-ce-Este a avut-o în vedere de la început, din ziua în care l-a ales pe Avraam, este generația care va împlini tot scopul inițial al lui Dumnezeu; este generația cu adevărat de întâi născuți – fiii și fiice –, aleși și alcătuiți special pentru slava Sa, o generație de împărați și împărătese; până la urmă, aceasta este una dintre temele importante ale mesajului venit din Cer prin Daniel: „Dar sfinții Celui Preaînalt vor primi Împărăția și vor stăpâni Împărăția în veci, din veșnicie în veșnicie.” Așa se va dovedi că această Zi a Legământului are atât legătură cu venirea izbăvitorului, dar și cu punerea lui Israel din nou la locul cuvenit: întâiul născut dintre toate națiunile pământului.

Există speculații cu privire la locul în calendar al acestei Zile. Oameni, mai mult sau mai puțin speciali, au plasat această Zi după socoteala lor în calendar. Nu Moise a plasat-o unde zic unii oameni, iar pe subiectul acesta „tradiția orală” nu are nicio legătură cu Duhul-prorociei. Nu Moise, și niciun alt proroc, nu a marcat până acum locul acestei Zile în calendar, să fie clar! Pe de altă parte Scripturile sunt elefant de clare pe acest subiect... trebuie doar să vezi prin ochii Celui-ce-Este!

În legătură cu această Zi, Scripturile spun prin Moise că momentul manifestării glorioase pe Muntele Sinai a Celui-ce-Este a avut loc în luna a treia de la ieșirea din Egipt. Majoritatea traducătorilor (învățătorilor) forțat plasează momentul ajungerii poporului ales la Muntele Sinai în ziua întâi a lunii a treia, deși mesajul transmis prin Moise a fost altul, iar intenția Celui-ce-Este a fost marcată prin cuvintele „în ziua aceea” („yom” + „zeh”; Exod 19:1)... intenția Revelatorului a fost să comunice că exact la trei luni de la ieșirea din Egipt, adică în ziua a patrusprezecea a lunii a treia, poporul lui Israel a ajuns la Muntele Sinai... mai departe, Moise relatează că în trei ocazii s-a urcat pe Munte (Exod 19:3; 19:9; 19:10) la Cel-ce-Este, aceste trei ocazii reflectându-se în trei zile consecutive: 15 a lunii a treia, 16 a lunii a treia și 17 a lunii a treia. În această zi a șaptesprezecea, Cel-ce-Este S-a adresat lui Moise și a poruncit poporului ales următoarele (Exod 19:10-11): „Du-te la popor, sfințește-i azi și mâine și pune-i să-și spele hainele. Să fie gata pentru a treia zi, căci a treia zi [19 a lunii a treia] Cel-ce-Este Se va coborî în fața întregului popor, pe Muntele Sinai.” Întâmplător sau nu, acea Zi (19 Sivan) a fost o zi de Sabat, o zi în care de la prima oră poporul lui Israel a fost la poalele Muntelui, o zi în care nu a căzut mană, pentru că în acea Zi Cel ce S-a coborât din Cer a fost Cel-ce-Este Pâinea vieții.

Este de remarcat faptul că la două luni de la ieșirea din Egipt, în ziua a cincisprezecea a lunii a doua, nu ziua întâi, poporul ales s-a întâlnit pentru prima dată cu mana, mâncarea din cer, și începând cu acel mijloc de lună și totodată lună plină, poporul lui Israel a învățat să țină Sabatul. Pentru vremea aceea, poporului ieșit din robie (fără cunoștințe sofisticate de astronomie) îi era mult mai ușor să țină socoteala lunilor noi raportându-se la luna plină, lună plină de la care socoteau cincisprezece zile pentru a stabili luna următoare; Cel-ce-Este coborându-Se astfel la nivelul posibilității de înțelegere al pruncilor Săi. Pe altă parte, alegând ziua a cincisprezecea ca moment de început de experiență prin a Se face cunoscut poporului Său prin minunea manei, Cel-ce-Este a urmărit să ne ofere un model, astfel încât să nu avem confuzie în legătură cu ziua în care poporul ales a ajuns la Muntele Sinai. Să nu uităm că Cel care a stabilit viteza de înaintare a poporului Său spre Muntele Sinai a fost Cel-ce-Este, pentru că poporul se deplasa la ritmul și pașii stâlpului de foc noaptea și stâlpului de nor ziua... cu alte cuvinte Cel-ce-Este Și-a condus poporul în așa fel încât să primească Legea și legământul într-o zi de Sabat, în ziua a nouăsprezecea a lunii a treia (19 Sivan), cea mai specială și importantă Zi pentru poporul ales, Ziua Legii și a legământului!... un legământ încălcat și pierdut câteva zile mai târziu... regretabil, exact la 49 de zile, pe 9 Av.

În ziua următoare, în seara zilei care începea, 20 Sivan, împreună cu Moise s-au suit la Cel-ce-Este Aaron, Nadab și Abihu, cărora li s-au alăturat șaptezeci de bătrâni ai lui Israel pentru a se închina din depărtare Celui-ce-Este. Cu acea ocazie, coborând la popor, Moise a rostit toate cuvintele legământului, l-a care poporul a răspuns prin jurământ: „Vom face tot ce a zis Cel-ce-Este.”... apoi dis de dimineață Moise a zidit un altar la poalele Muntelui și „a ridicat douăsprezece pietre pentru cele douăsprezece seminții ale lui Israel.” Niște întâi născuți din fiecare seminție a lui Israel au adus Celui-ce-Este arderi-de-tot și jertfe de mulțumire; s-a stropit altarul cu sângele taurilor, s-au citit cuvintele legământului în fața întregului popor, și tot poporul a jurat: „Vom face și vom asculta tot ce a zis Cel-ce-Este.”, iar Moise a pecetluit legământul – stropind poporul cu sângele jertfei – prin cuvintele: „Iată sângele legământului pe care l-a făcut Cel-ce-Este cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.”

Pe 21 Sivan Moise, Aaron, Nadab, Abihu împreună cu cei șaptezeci de bătâni s-au urcat din nou pe Munte și au văzut pe Cel-ce-Este, mâncând și bând înaintea Lui. A doua zi, 22 Sivan, Cel-ce-Este l-a chemat pe Moise la El pentru a-i da cele două table de piatră cu Legea legământului, și „poruncile scrise pentru învățătura lor.” Moise s-a urcat pe Munte cu Iosua, norul a acoperit Muntele, și Moise a așteptat șase zile. În ziua a șaptea, 28 Sivan, Cel-ce-Este l-a chemat pe Moise. „Moise a intrat în mijlocul norului și s-a suit pe Munte. Moise a rămas pe Munte patruzeci de zile și patruzeci de nopți.”... 28 Sivan + 40 de zile = 9 Av.

Când s-au sfârșit cele „patruzeci de zile și patruzeci de nopți” era dimineața zilei de 9 Av, o zi de Sabat. Moise cu Iosua coborau de pe Muntele Celui-ce-Este cu tablele legământului, și cu poruncile (Exo 25:1 >> 31:17) scrise pe papir de către Cel-ce-Este, porunci prin care se stipulau toate elementele sacramentale prin care Cel-ce-Este a urmărit să învețe pe poporul Său principiile ce stau la baza închinării adevărate și implicit principiile mântuirii: legile și cerințele privitoare la ceremoniile Cortului Întâlnirii. Coborând de pe Munte, cei doi trimiși ai Celui-ce-Este au auzit gălăgie mare în mijlocul poporului de la poalele Muntelui. Nu cântecul biruinței și al legământului se auzea, din contră, era dans și bucurie într-un derapaj fără precedent în idolatrie; poporul între timp își făcuse un vițel de aur înaintea căruia punea prin dans și veselie toată recunoștința pentru ieșirea din Egipt... era o ieșire aparentă, pentru că Egiptul – și idolii lui – încă se afla în ei. Ce zi nefastă, și ce Sabat?! Ziua care ar fi trebuit fie o pecetluire a binecuvântării și a legământului – exprimate prin duritatea tablelor pe care a fost scrisă Legea –, a fost în schimb una dintre cele mai întunecate zile din toată istoria poporului ales, o zi în care prin spargerea tablelor Legii de către Moise se înfățișa și o suspendare a unor clauze ale legământului din partea Celui-ce-Este. Intenția pe care a avut-o inițial Cel-ce-Este ca din întâii născuți ai celor douăsprezece seminții să se facă o seminație specială de preoți, a fost pentru veacuri îndelungate – până în ziua de azi – suspendată. Pentru prima dată în istoria poporului ales ziua de 9 Av a fost o zi plină de amărăciune, mai ales în inima Celui-ce-Este.

Cel-ce-Este chiar în ziua aceea de 9 Av aparent a dat de înțeles că ar fi vrut să nimicească tot poporul; în realitate S-a bazat pe mila lui Moise și într-un anumit sens Cel-ce-Este a cerșit mijlocirea lui Moise pentru poporul Său. Deși la o primă vedere s-ar întrezări un abandon al Celui-ce-Este prin refuzul de a merge mai departe în fruntea «poporului Său», în realitate tot El Și-a condus poporul mai departe spre Țara Promisă.

Incidentul catastrofic de cădere în idolatrie de la poalele Muntelui Sinai, nu este singura ocazie în care poporul ales s-a întâlnit cu manifestarea dezamăgirii Celui-ce-Este într-o zi de 9 Av... o, nu! Acest popor s-a mai întâlnit încă de două ori cu această zi. S-ar spune că este o zi blestemată, dar n-are nicio legătură cu locul ei în calendar. Nu ziua a fost blestemată, ci umblările acestui popor după dumnezei străini... dar, cel mai probabil, Cel-ce-Este a ales ca în această zi de 9 Av în mod repetat să-Și exprime dezaprobarea față de umblarea pe căi străine adevărului a poporului pe care Și l-a ales.

După ce a ajuns poporul ales în Țara Promisă, după ce și-a pus un împărat și mai târziu și-a construit un Templu, unde toate rânduielile Cortului Întâlnirii au fost puse în mișcare, după moartea lui David și a lui Solomon, poporul ales a derapat din nou fără frâne în idolatrie. De fapt, întreaga istorie a lui Israel din momentul așezării sale în Țara Promisă a fost un continuu dans între închinarea adevărată și închinarea la idolii popoarelor care îi înconjurau, ca și cum niciodată singurul Dumnezeu adevărat nu a fost suficient pentru acest popor flămând și însetat continuu după idoli. Toate acțiunile Celui-ce-Este de a-Și aduce poporul pe calea adevărului, acțiuni realizate prin prorocii Săi trimiși, au fost fără niciun rezultat; poporul s-a comportat în cea mai mare parte a istoriei lui ca niște pui de găină care în loc să caute protecția cloștii lui, întotdeauna a fugit în gura șarpelui. Bineînțeles, aceste acțiuni ale poporului întotdeauna au fost încurajate de „liderii” poporului de la vremea aceea: împărați idolatrii, proroci falși și învățătorii ai Scripturilor al căror interes n-a fost adevărul sau închinarea adevărată... așa s-a trezit poporul ales cu o nouă manifestare a dezaprobării din partea Celui-ce-Este, asemănătoare celei din ziua de 9 Av când se afla la poalele Muntelui Sinai, dar de data aceasta chiar Templul, într-o zi de 9 Av, a fost distrus de Babilonul care avea să ducă în captivitate poporul ales pentru o perioadă de șaptezeci de ani... încă o dată Cel-ce-Este a suspendat legământul Său, ridicându-Și aripile ocrotitoare, și lăsându-Și poporul în blestemul unor vrășmași vizibili sau mai puțin vizibili, ai căror închinare o împrumutaseră... dar cu ce preț!

Întors din captivitatea celor șaptezeci de ani, întors din Babilon, poporul Celui-ce-Este cu greu a construit cel de-al doilea Templu, un Templu care reflecta prea puțin din strălucirea Templului zidit de Solomon; era o imagine ce prezenta starea de fapt dintre poporul ales și Dumnezeul care l-a scos din Egipt, din casa robiei. Strălucirea diluată a celui de al doilea Templu arăta de fapt și spre un legământ jupuit de toată strălucirea intențiilor inițiale ale Celui-ce-Este. Am fi naivi să credem că poporul care a venit din captivitatea Babilonului nu a venit cu tatuaje în inimă ale unei închinări false din locul unde a zăcut timp de șaptezeci de ani. Deși din momentul acela – al întoarcerii acasă –, poporul a fost foarte atent să nu mai derapeze în idolatrie, a derapat în altceva, la fel de grav, dacă nu chiar mai grav decât înainte... pentru că idolii pot lua mai mute forme, idolii pot lua și formă de cuvinte sau învățături total opuse adevărului Scripturilor.

Poporul și-a construit sinagogi, școli unde se învăța despre Cel-ce-Este și despre închinare. Au început să apără învățături emise oameni „speciali” („învățători” renumiți); s-au tradus Scripturile în limba greacă... însă învățăturile erau un amestec de adevăr curat venit prin Moise și proroci, dar și adăugare de învățături croșetate în Babilon, unele cu culori ismaelite și babiloniene, iar altele, mai târziu, cu culori eleniste și romane.

Dacă ar fi să-i întreb astăzi pe învățătorii poporului ales care este motivul pentru care Cel-ce-Este Și-a manifestat încă o dată dezaprobarea față de poporul Său în anul AD 70, prin distrugerea celui de al doilea Templu de către Roma exact în 9 Av, nimeni(!) nu ar putea identifica motivul: idolatria! De ce e greu să o identifici? Pentru că la vremea aceea idolatria lui Israel avea o altă formă decât cea prezentă cu ocazia distrugerii primului Templu... și mai grav este că această formă de idolatrie este prezentă și în ziua de azi!

Dacă poporul ales, pe parcursul captivității sale în Babilon, a avut o identificare a păcatului – idolatria! –, și avut un temei pentru pocăință – „din pricina păcatelor noastre și din pricina nelegiuirilor părinților noștri sunt Ierusalimul și poporul Tău de ocara tuturor celor ce ne înconjoară” –, cu ocazia distrugerii celui de a-l doilea Templu, poporul ales nu a putut să-și identifice păcatul, n-a știut ce vină să-și mărturisească, motiv pentru care îndurarea Celui-ce-Este nu s-a manifestat nu șaptezeci de ani, ci timp de veacuri sau milenii... dovada: izbăvitorul nu a venit; Israel este încă împrăștiat între Neamuri; astăzi nu există un Templu, și nici măcar Cortul Întâlnirii... adică, profețiile mesianice sunt încă neîmplinite.

Se pune legitim întrebarea: de unde știm că vina – la fel ca întotdeauna – zace asupra liderilor spirituali (sau nu) ai poporului sfânt? De unde știm că este ceva putred, idolatrie, mortăciune sau necurat în învățăturile liderilor spirituali ai poporului ales? În primul rând, de mii de ani nu au fost în stare să identifice legătura între 19 Sivan cu 9 Av... și nici corelarea acestor date cu venirea izbăvitorului... apoi, mult mai important, Scripturile spun profetic că la venirea izbăvitorului, Cel-ce-Este are o problemă de viață și de moarte cu liderii spirituali ai poporului Său, motiv pentru care spune – promite! – că va pune peste poporul Său un singur păstor și un singur împărat, pe fiul lui David, robul Său, odrasla... izbăvitorul promis la sfârșit de istorie!

Citez câteva profeții:

„Căci așa vorbește Cel-ce-Este Dumnezeu: Iată, Mă voi îngriji Eu Însumi de oile Mele și le voi cerceta! Cum își cercetează un păstor turma când este în mijlocul oilor sale împrăștiate, așa Îmi voi cerceta Eu oile și le voi strânge din toate locurile pe unde au fost risipite în ziua plină de nori și negură [pentru Neamuri]. Le voi scoate dintre popoare, le voi strânge din felurite țări și le voi aduce înapoi în țara lor; le voi paște pe munții lui Israel, de-a lungul râurilor și în toate locurile locuite ale țării. [...] Și voi, oile Mele... așa vorbește Cel-ce-Este Dumnezeu: Iată, voi judeca între oaie și oaie, între berbeci și țapi: este prea puțin pentru voi că pașteți în pășunea cea bună, de mai călcați în picioare și cealaltă parte a pășunii voastre? Că beți o apă limpede, de mai tulburați și pe cealaltă cu picioarele? Și oile Mele trebuie apoi să pască ce ați călcat voi cu picioarele voastre și să bea ce ați tulburat voi cu picioarele voastre! [...] Voi pune peste ele un singur păstor, care le va paște, și anume pe robul Meu David; el le va paște, el va fi păstorul lor. Eu, Cel-ce-Este, voi fi Dumnezeul lor, și robul Meu David va fi voievod în mijlocul lor. Eu, Cel-ce-Este, am vorbit! Voi încheia cu ele un legământ de pace [...] Nu vor mai fi de jaf între neamuri, nu le vor mânca fiarele din țară, ci vor locui în liniște și nu le va mai tulbura nimeni. Le voi pune un răsad căruia i se va duce faima; nu vor mai fi mistuite de foame în țară și nu vor mai purta ocara neamurilor.” Ezek 31:11-31

„Și să le spui: Așa vorbește Cel-ce-Este Dumnezeu: Iată, voi lua pe copiii lui Israel din mijlocul neamurilor la care s-au dus, îi voi strânge din toate părțile și-i voi aduce înapoi în țara lor. Voi face din ei un singur neam în țară, pe munții lui Israel; toți vor avea un singur împărat și nu vor mai fi două neamuri, nici nu vor mai fi împărțiți în două împărății. Nici nu se vor mai spurca prin idolii lor, cu urâciunile lor și cu toate fărădelegile lor. Îi voi scoate din toate abaterile cu care au păcătuit și-i voi curăți; ei vor fi poporul Meu și Eu voi fi Dumnezeul lor. Robul Meu David va fi împărat peste ei și toți vor avea un singur păstor. Vor urma poruncile Mele, vor păzi legile mele și le vor împlini. Vor locui iarăși în țara pe care am dat-o robului Meu Iacov și pe care au locuit-o și părinții voștri. Da, vor locui în ea ei, copiii lor și copiii copiilor lor pe vecie și robul Meu David va fi voievodul lor în veci. Voi încheia cu ei un legământ de pace, care va fi un legământ veșnic cu ei; îi voi sădi și-i voi înmulți și voi pune Locașul Meu cel Sfânt în mijlocul lor pentru totdeauna. Locuința Mea va fi între ei; Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu. Și neamurile vor ști că Eu-Sunt Cel-ce-Este, care sfințește pe Israel, când Locașul Meu cel Sfânt va fi pentru totdeauna în mijlocul lor.” Ezek 37:21-28

„Ia aminte, Păstorul lui Israel, Tu, care povățuiești pe Iosif ca pe o turmă! Arată-Te în strălucirea Ta, Tu, care șezi pe heruvimi! Trezește-Ți puterea, înaintea lui Efraim, Beniamin și Manase, și vino în ajutorul nostru! Ridică-ne, Dumnezeule, fă să strălucească Fața Ta și vom fi scăpați! Dumnezeul oștirilor, întoarce-Te iarăși! Privește din Cer și vezi! Cercetează via aceasta! Ocrotește ce a sădit dreapta Ta și pe fiul pe care Ți l-ai ales! [...] Mâna Ta să fie peste omul dreptei Tale, peste fiul omului pe care Ți l-ai ales! Și atunci nu ne vom mai depărta de Tine. Înviorează-ne iarăși și vom chema Numele Tău! Cel-ce-Ești, Dumnezeul oștirilor, ridică-ne iarăși! Fă să strălucească Fața Ta și vom fi izbăviți!” Ps 80:1-3,14-19

„Și Eu Însumi voi strânge rămășița oilor Mele din toate țările în care le-am izgonit; le voi aduce înapoi în pășunea lor și vor crește și se vor înmulți. [...] „Iată vin zile – zice Cel-ce-Este – când voi ridica lui David o odraslă neprihănită. El va împărăți, va lucra cu înțelepciune și va face dreptate și judecată în țară. În vremea lui, Iuda va fi mântuit și Israel va avea liniște în locuința lui; și iată Numele pe care îl vor da Celui-ce-Este: Neprihănirea noastră! De aceea iată vin zile – zice Cel-ce-Este – când nu se va mai zice: Viu este Cel-ce-Este, care a scos din țara Egiptului pe copiii lui Israel!... Ci se va zice: Viu este Cel-ce-Este, care a scos și a adus înapoi sămânța casei lui Israel din țara de la miazănoapte și din toate țările în care îi risipisem!... Și vor locui în țara lor.” Jer 23:3-8

„Te voi strânge în întregime, Iacove! Voi strânge rămășița lui Israel, îi voi aduna ca pe niște oi dintr-un staul, ca pe o turmă [și un păstor] în pășunea ei, așa că va fi o mare zarvă de oameni. Cel ce va face spărtura [împotriva „Babilonului”] se va sui înaintea lor; vor face spărtura, vor trece pe poartă și vor ieși pe ea; împăratul lor va merge înaintea lor și Cel-ce-Este va fi în fruntea lor.” Mic 2:12-13

„Vino, și-ți voi vesti ce va face poporul acesta poporului tău în vremurile care vor urma [vremurile din urmă; în ziua aceea]. Îl văd, dar nu acum, îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, un toiag de cârmuire se ridică din Israel. El străpunge laturile Moabului și prăpădește pe toți copiii lui Set. Se face stăpân pe Edom, se face stăpân pe Seir, vrăjmașii lui. Israel face fapte mari. Cel ce se naște din Iacov domnește ca stăpânitor și pierde pe cei ce scapă din cetăți. Vai! Cine [dintre cei răi] va mai putea trăi când va face Dumnezeu acest lucru?” Num 24:14,17-19,23

„Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Și deodată va intra în locul său domnul pe care-l căutați; solul legământului, pe care-l doriți, iată că vine – zice Cel-ce-Este. Cine va putea să sufere însă ziua venirii lui? Cine va rămâne în picioare când se va arăta el?” Mal 3:1-2

„Iată, voi aduce pe robul Meu, odrasla. Căci iată că numai spre piatra aceasta [Legea] pe care am pus-o înaintea lui Iosua [preot, fiind întâi născut; tipologie pentru Țadoc, odrasla] sunt îndreptați șapte ochi [Duhul-prorociei]; iată, Eu Însumi voi săpa [am săpat] ce trebuie săpat pe ea – zice Cel-ce-Este – și într-o singură zi voi înlătura nelegiuirea țării acesteia. În ziua aceea – zice Cel-ce-Este – vă veți pofti unii pe alții sub viță și sub smochin.” Zec 3:8-10

„Da, va veni un izbăvitor pentru Sion, pentru cei ai lui Iacov care se vor întoarce de la păcatele lor – zice Cel-ce-Este. Și iată legământul Meu cu el – zice Domnul: Duhul Meu, care Se odihnește peste tine, și cuvintele Mele, pe care le-am pus în gura ta, nu se vor mai depărta din gura ta [1], nici din gura copiilor tăi [2], nici din gura copiilor copiilor tăi [3], de acum și în eternitate – zice Cel-ce-Este.” Isa 59:20-21

Cuvintele profeției transmise prin Isaia nu pot avea nicio interpretare pentru „creștini”, este imposibil să pui împlinirea acestei profeții în dreptul lui Yeshua (HaMashiach), pentru că ele vorbesc despre o binecuvântare de cel puțin trei generații... ca și cum Cel-ce-Este promite lui Avraam că Duhul Său nu se va îndepărta nici de la el, nici de la Isaac, nici de la Iacov... or așa ceva este imposibil de promis lui Yeshua (HaMashiach). Aceste cuvinte rostite prin Isaia reîntăresc promisiunea pe care i-a făcut-o Cel-ce-Este lui David, promisiune care spune următoarele:

„Și îți vestesc că Cel-ce-Este îți va zidi o casă. Când ți se vor împlini zilele și când te vei duce la părinții tăi, voi ridica sămânța ta după tine, și anume pe unul din fiii tăi [un urnaș din tine], și-i voi întări domnia. El Îmi va zidi o Casă și-i voi întări pe vecie scaunul lui de domnie. Eu îi voi fi Tată, și el Îmi va fi fiu; și nu voi îndepărta bunătatea Mea de la el [...] Îl voi așeza pentru totdeauna în Casa Mea, și în Împărăția Mea scaunul lui de domnie va fi întărit pe vecie.” „Când ți se vor împlini zilele și vei fi culcat cu părinții tăi [după moartea ta], Eu îți voi ridica un urmaș după tine, care va ieși din trupul tău [„mort”], și-i voi întări împărăția. El va zidi Numelui Meu o Casă și voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăției lui. Eu îi voi fi Tată și el Îmi va fi fiu. Dacă va face răul, îl voi pedepsi cu o nuia omenească și cu lovituri omenești [Ps 23]; dar harul Meu nu se va depărta de la el [...] Ci casa ta și împărăția ta vor dăinui veșnic înaintea Mea [Ps 72; 18; 45; 50; 52; 61; 80; 89; 110; 126; 2] și scaunul tău [David] de domnie va fi întărit pe vecie [în odrasla ta].” 1 Cro 17:10-14; 2 Sam 7:12-16

Toate profețiile mesianice vorbesc despre un om obișnuit, declarat neprihănit la fel cum au fost declarați neprihăniți de către Cel-ce-Este toți oamenii neprihăniți (Abel, Enoh, Noe, Iov, Avraam, David, Daniel etc). Când Scripturile vorbesc despre robul Celui-ce-Este, ele surprind și neputința lui (Ps 61:1-8), și neajunsurile lui (Ps 23), și teama lui (Isa 41; 44), și trecerea lui prin încercări (Ps 18; Isa 43)... dar Scripturile merg mai departe, chiar vorbesc despre orbirea lui și surzenia lui (Isa 42) în a asculta și a înțelege la un moment important intențiile și planul Celui-ce-Este... robul Celui-ce-Este este prezentat a fi un om obișnuit, dar făcut pentru slava Celui-ce-Este un instrument (Isa 41; 28; 61; 65; 4; 11; 40; 41; 42; 49; Jer 23; 31) pentru împlinirea planului Celui-ce-Este cu poporul Său situat în cronologia timpului la sfârșitul istoriei (Isa 61; 65; 4; 11; 12; 60; 35; Mic 4; Mal 3) păcatului pe pământ (Lev 16:26-28; Gen 3:15; Isa 48:14; Mic 2:13; Num 24:5-9; Mic 5:4-9,15; Hab 3:2-19; Hag 2:21-23).

Legea (legământul) și robul Celui-ce-Este; un rob ascuns până la finalul istoriei

Înainte de a aduce în discuție relația dintre odrasla lui David și Lege (legământ) – sau momentul Zilei Legii – este absolut necesară clarificarea a câtorva elemente ce țin de contextul istoric al venirii odraslei: a) locul unde se află poporul sfânt, b) starea poporului ales în raport cu Cel-ce-Este la vremea venirii izbăvitorului, și c) relația acestor realități cu odrasla.

a) Profeția spune că poporul ales, la momentul venirii celui promis, se află atât în Babilon [F49] [F54] [F64] [F66] [F82] [F108] [F112] [F113], cât și se găsește împrăștiat pe întreg pământul [F83] [F85] [F87] [F88] [F108] [C6] [C17]... în legătură cu Babilonul, astăzi aparent întâmpinăm o problemă, întrucât o împărăție a Babilonului astăzi nu mai există; este o problemă doar aparentă pentru că conform mesajului transmis de Cel-ce-Este prin Daniel – chipul de aur al împărățiilor lovite de piatră [A6] [A7] [A15] [B55] [D295] [F55] [F110] [F112] – înțelegem că Babilonul a fost ca o otravă ce a afectat toate împărățiile care s-au construit pe temelia lui; cu alte cuvinte Medo-Persia a fost și Babilon, Grecia a fost și Babilon, Roma este și Babilon. Imperiul Roman nu s-a stins niciodată chiar dacă toți împărații lui au murit. Din Roma s-a născut „creștinismul” ca religie a imperiului, iar prin această religie a imperiului otrava Babilonului s-a extins pe întreg pământul, o religie universală care a răstălmăcit Scripturile. Așa se face că Cel-ce-Este, vorbind despre poporul Său situat la final de istorie, îl plasează și în Babilon („Roma”), dar și pe întreg pământul... mai există un amănunt de adus în discuție, și anume: cine este poporul ales? Este din Iacov doar cel declarat de om a fi evreu, sau și în această privință ne putem aștepta la surprize? Pentru a scurta ideea, spun deocamdată că există astăzi atât un Israel „vizibil” (câteva seminții), cât și un Israel „invizibil” (cele douăsprezece seminții) pe care în momentul de față doar Cel-ce-Este îl cunoaște... un Israel ascuns și împrăștiat pe întreg pământul!

b) Deși liderii spirituali ai Ierusalimului și ai comunităților evreiești de pe întreg pământul fac eforturi considerabile pentru a pregăti calea venirii izbăvitorului, totuși din profeție reiese că starea poporului ales este paradoxal deplorabilă din punctul de vedere al Celui-ce-Este. „Adevărul s-a făcut nevăzut, și cel ce se depărtează de rău este jefuit. Cel-ce-Este vede, cu privirea mânioasă, că nu mai este nicio neprihănire.” „Și totuși poporul acesta este un popor prădat și jefuit! Toți zac înlănțuiți în peșteri și înfundați în temnițe. Sunt lăsați de pradă, și nimeni nu-i scapă! Jefuiți, și nimeni nu zice: Dă înapoi!” „Scoate afară poporul cel orb, care totuși are ochi, și surzii, care totuși au urechi. Să se strângă toate neamurile și să se adune popoarele!” „Cine a vestit lucrul acesta de la început ca să-l știm, și cu mult înainte ca să zicem: ‘Are dreptate’? Nimeni nu l-a vestit, nimeni nu l-a prorocit și nimeni n-a auzit cuvintele voastre [...] Căci Mă uit, și nu este nimeni, nimeni între ei care să prorocească și care să poată răspunde, dacă-l voi întreba.” „Să se strângă toate neamurile și să se adune popoarele! Cine dintre ei a vestit aceste lucruri? Care dintre ei ne-a făcut cele dintâi prorocii? Să-și aducă martorii și să-și dovedească dreptatea, ca să asculte oamenii și să zică: Adevărat!” „Vai de cununa îngâmfată a bețivilor lui Efraim, de floarea veștejită, care este strălucirea podoabei sale, pe culmea văii mănoase a celor ce se îmbată! [...] Va fi călcată în picioare cununa îngâmfată a bețivilor lui Efraim. [...] Ei bine! Prin niște oameni cu buze bâlbâitoare și cu vorbirea străină va vorbi poporului acestuia Cel-ce-Este.” (Isa 59:15-16; 42:22; 43:8-9; 41:26,28; 43:9; 28:1,3,11)

c) Dacă am încerca să identificăm locul de unde va veni izbăvitorul am întâmpina câteva probleme, pentru că există o aparentă contradicție între profeții. Eliminând profeția care aparent ar spune că va veni din Betleem, profeție care poate fi interpretată ca locul de origine al lui David, David din care peste veacuri urma să vină odrasla, dar nu locul de naștere al celui promis, și vom vedea și de ce. De ce? Pentru că sunt mult mai multe profeții care spun altceva în legătură cu locul de naștere al izbăvitorului: „o țară îndepărtată” (Isa 46:11), „marginile pământului” (Isa 41:9), „de la miazănoapte” (Isa 41:25), „de la răsărit” (Isa 41:2), „ținutul de lângă mare, țara de dincolo de Iordan, Galileea neamurilor” (Isa 9:1)... cum putem identifica locul de naștere al izbăvitorului având atât de multe date aparent contradictorii? În profeție Babilonul și țara de la miazănoapte este aceiași locație, cu alte cuvinte izbăvitorul se naște în „Roma”, care după cum am văzut s-a întins spre toate marginile pământului, margini de unde vor venii toți izbăviții... totuși cei cu „răsăritul” și ținutul de lângă marea de la miazănoapte, „Galileea neamurilor”, „țara de dincolo de Iordan”? Dincolo de Iordan și de marea de la miazănoapte, la răsăritul „Romei”, astăzi se află două țări: Bulgaria și România, dar dintre acestea doar una are rădăcini adânci în Roma (sau Babilon): România, singura țară dintre acestea cu limbă de origine romană, o țară cu urmași ai Romei... dar și o țară cu însemnată comunitate evreiască în jurul anului 1944... o Transilvanie cu lagăre de concertare și cu martiri în rândul populației evreiești... așa identifică profeția locul de naștere al izbăvitorului:

„Totuși întunericul nu va împărăți veșnic pe pământul în care acum este necaz. După cum în vremurile trecute a acoperit cu ocară țara lui Zabulon și țara lui Neftali, în vremurile din urmă va acoperi cu slavă ținutul de lângă mare, țara de dincolo de Iordan, Galileea neamurilor. Poporul care umbla în întuneric vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în țara umbrei morții (Ps 23) răsare o lumină. Tu înmulțești poporul, îi dai mari bucurii; și el se bucură înaintea Ta cum se bucură la seceriș, cum se veselește la împărțirea prăzii. Căci jugul care apăsa asupra lui, toiagul care-i lovea spinarea, nuiaua celui ce-l asuprea, le-ai sfărâmat (Ps 23), ca în ziua lui Madian. Căci orice încălțăminte purtată în învălmășeala luptei și orice haină de război tăvălită în sânge vor fi aruncate în flăcări, ca să fie arse de foc. Căci un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat și domnia lui va fi pe umărul Celui-ce-Este pe care Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii. El [Cel-ce-Este] va face ca domnia lui [fiului] să crească și o pace fără sfârșit va da scaunului de domnie al lui David și împărăției lui, o va întări și o va sprijini prin judecată și neprihănire, de acum și-n veci de veci. Iată ce va face râvna Celui-ce-Este.” Isa 9:1-7

Când Cel-ce-Este vorbește în profeție despre izbăvitor că ar fi și orb și surd, Cel-ce-Este face o afirmație prin care îl pune pe acest om într-o poziție unică, îl numește „prietenul lui Dumnezeu”, afirmație care ne trimite în altă parte unde „prietenul lui Dumnezeu” este numit sămânța lui Avraam, afirmație care-l face sau declară moștenitor al legământului, acel legământ care cu ocazia derapajului poporului ales în idolatrie la Muntele Sinai a fost suspendat în anumite clauze ale lui, mai ales în intenția Eliberatorului din robie de a-Și face din întâii născuți o împărăție de preoți sau o preoție specială de tipul lui Țadoc – cel neprihănit.

„Ascultați, surzilor, priviți și vedeți, orbilor! Cine este orb, dacă nu robul Meu, și surd ca solul Meu pe care îl trimit? Cine este orb ca prietenul lui Dumnezeu și orb ca robul Celui-ce-Este? Ai văzut multe, dar n-ai luat seama la ele; ai deschis urechile, dar n-ai auzit.” „Dar tu, Israele, robul Meu, Iacove, pe care te-am ales, sămânța lui Avraam, prietenul Meu, tu, pe care te-am luat de la marginile pământului și pe care te-am chemat dintr-o țară depărtată, căruia ți-am zis: ‘Tu ești robul Meu, te aleg și nu te lepăd’ [„și nu voi îndepărta bunătatea Mea de la el”], nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu-Sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.” Isa 42:18-20; 41:8-10

Acesta este contextul în care Cel-ce-Este îl introduce pe izbăvitorul ales nu doar ca pe un sol al legământului, dar și ca motiv pentru punerea legământului de la Sinai din nou în relație cu poporul Său în toate clauzele lui, ba chiar la un nivel mult mai complet și înalt decât în vechime, pentru că dacă în vechime legământul a fost pecetluit pe niște table de piatră, acest nou legământ avea să fie pecetluit în inimă prin Duhul Celui-ce-Este. Așa se face că noul legământ între Cel-ce-Este și poporul ales este în strânsă legătură cu izbăvitorul sau prorocul al cărui tipologie este Moise. Ceea ce idolatria a împiedicat să se realizeze cu acea primă generație a legământului, avea să se realizeze la urmă printr-o generație specială de oameni cu Legea lui Dumnezeu scrisă în inimă și binecuvântați cu prezența Duhului Celui-ce-Este în ei. Este vorba despre un legământ care nu doar că pune poporul sfânt într-o relație nouă cu Dumnezeul său, ci pune și poporul întreg într-o poziție nouă: o generație întreagă socotită întâi născuți, de data aceasta nu în Avraam, ci în „prietenul lui Dumnezeu”. Așa se face că Cel-ce-Este promite izbăvitorului că va binecuvânta toată seminția lui – numită Țadoc – cu o revărsare abundentă a Duhului Său peste toți, promisiune ai cărei cuvinte sună în felul următor:

„Așa vorbește Cel-ce-Este, care te-a făcut și întocmit și care de la nașterea ta este sprijinul tău: Nu te teme de nimic, robul Meu Iacov, Israelul Meu, pe care l-am ales. Căci voi turna ape peste pământul însetat și râuri pe pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânța ta, și binecuvântarea Mea peste odraslele tale, și vor răsări ca firele de iarbă între ape, ca sălciile lângă pâraiele de apă. Unul va zice: ‘Eu sunt al Celui-ce-Este!’ Altul se va numi cu numele lui Iacov, iar altul va scrie cu mâna lui: ‘Al Celui-ce-Este sunt!’ Și va fi cinstit cu numele lui Israel.” Isa 44:2-5

„Așa vorbește mai departe Cel-ce-Este: La vremea îndurării te voi asculta și în ziua mântuirii te voi ajuta; te voi păzi și te voi pune să faci legământ cu poporul, să ridici țara și să împarți moștenirile pustiite; să spui prinșilor de război: ‘Ieșiți!’ și celor ce sunt în întuneric: ‘Arătați-vă!’ Ei vor paște pe drumuri și vor găsi locuri de pășune pe toate coastele. Nu le va fi foame, nici nu le va fi sete; nu-i va bate arșița, nici soarele, căci Cel ce are milă de ei îi va călăuzi și-i va duce la izvoare de ape . Voi preface toți munții Mei în drumuri și drumurile Mele vor fi bine croite... Iată-i că vin de departe, unii de la miazănoapte și de la apus, iar alții din țara Sinim... Bucurați-vă, ceruri! Veselește-te, pământule! Izbucniți în strigăte de bucurie, munților! Căci Cel-ce-Este mângâie pe poporul Său și are milă de nenorociții Lui. Sionul zicea: „M-a părăsit Cel-ce-Este și m-a uitat Cel-ce-Este!”... Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează și să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu niciun chip. Iată că te-am săpat pe mâinile Mele, și zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei! Fiii tăi aleargă, dar cei ce te dărâmaseră și te pustiiseră vor ieși din mijlocul tău. Ridică-ți ochii de jur împrejur și privește: toți aceștia se strâng, vin la tine. Pe viața Mea – zice Cel-ce-Este – că te vei îmbrăca cu toți aceștia ca și cu o podoabă și te vei încinge cu ei ca o mireasă. Căci locurile tale pustiite și pustii, țara ta nimicită, vor fi strâmte pentru locuitorii tăi, și cei ce voiau să te mănânce se vor depărta. Fiii aceștia de care ai fost lipsit vor spune mereu la urechile tale: ‘Locul este prea strâmt pentru mine; fă-mi loc, ca să pot să mă așez!’ Și vei zice în inima ta: ‘Cine mi i-a născut? Căci eram fără copii și stearpă; eram roabă, izgonită. Cine i-a crescut? Rămăsesem singură. Unde erau aceștia?’... De aceea, așa vorbește Cel-ce-Este Dumnezeu: Iată, voi face neamurilor semn cu mâna și-Mi voi înălța steagul spre popoare; ele vor aduce înapoi pe fiii tăi în brațele lor și vor duce pe fiicele tale pe umeri. Te vor hrăni împărați și împărătesele lor te vor alăpta. Se vor închina cu fața la pământ înaintea ta și vor linge țărâna de pe picioarele tale, ca să știi că Eu-Sunt Cel-ce-Este și că cei ce nădăjduiesc în Mine nu vor fi dați de rușine.” Isa 49:8-23

Revenind la robul cel orb și surd profeția îl pune în strânsă legătură cu Legea, cu 19 Sivan, dar și cu starea poporului în momentul în care în planul Celui-ce-Este a sosit vremea îndurării, vremea ispășirii, vremea restaurării, dar și vremea răzbunării. După ce Cel-ce-Este Se întrebă, și întrebă întreg pământul cine este ca robul Său, profeția introduce momentul Legii și dorința Celui-ce-Este de a glorifica și înălța din nou Legea și legământul prin cuvintele: „Este încântarea Celui-ce-Este, pentru cel drept al Său [Țadocul Său], să-Și înalțe Legea [legământul] și să o glorifice [ebr. verbul „adar”].” Isa 42:21

Pe timp ce verbul „adar” ne conduce la drumul poporului ales prin marea Roșie, un drum al eliberării din robia Egiptului, pe de o parte, dar și un drum al biruinței asupra vrășmașilor care în nebunia lor au urmărit pe poporul ales până mijlocul mării unde au piert; în timp ce ne este adusă în atenție cântarea lui Moise, singurul loc unde se mai întâlnește verbul „adar”, în antiteză Cel-ce-Este prezintă Israelul aflat în pragul unei minuni mult mai mari decât cea a ieșirii din Egipt; poporul de azi este înfățișat în felul următor: „Și totuși poporul acesta este un popor prădat și jefuit! Toți zac înlănțuiți în peșteri și înfundați în temnițe [păziți și „mângâiați” de liderii spirituali]. Sunt lăsați de pradă, și nimeni nu-i scapă! Jefuiți, și nimeni nu zice: „Dă înapoi!” Cine dintre voi însă pleacă urechea la aceste lucruri? Cine vrea să ia aminte la ele și să asculte pe viitor?... Cine a dat pe Iacov pradă jafului, și pe Israel în mâinile jefuitorilor? Oare nu Cel-ce-Este, împotriva căruia s-a păcătuit? Ei n-au voit să umble pe căile [legământului] Lui și n-au ascultat Legea Lui. De aceea a vărsat El peste Israel văpaia mâniei Lui [de trei ori 9 Av] și grozăviile războiului: războiul l-a aprins din toate părțile și n-a înțeles; l-a ars [9 Av] și n-a luat seama.” Isa 42:22-25

„El vede că nu este niciun om și Se miră că nimeni nu mijlocește. Atunci brațul Lui Îi vine în ajutor și neprihănirea Lui [Țadocul Lui] Îl sprijină [prin mijlocire]. Se îmbracă cu neprihănirea ca și cu o platoșă, Își pune pe cap coiful mântuirii, ia răzbunarea ca o haină și Se acoperă cu gelozia ca și cu o manta. El va răsplăti fiecăruia după faptele lui, va da potrivnicilor Săi mânia, va întoarce la fel vrăjmașilor Săi și va da ostroavelor plata cuvenită! Atunci se vor teme de Numele Celui-ce-Este cei de la apus, și de slava Lui, cei de la răsăritul soarelui... căci el va fi înălțat prin Duhul Celui-ce-Este ca un tsunami care va înghiți dușmanul [Isa 28:18-19; Exo 15:4-6,11].” Isa 59:16-19

Poate te întrebi: „Cum se face că în ciuda tuturor rugăciunilor de la Zidul Plângerii și din toate sinagogile, când este plin Israelul de oameni religioși, totuși înaintea Celui-ce-Este nu este nimeni?... sau Cel-ce-Este nu mai vede bine?” Răspunsul nu ține de ce fac oamenii... pentru că în relație cu Dumnezeu nu o dată în vechime s-a demonstrat că Cel-ce-Este nu poate să vadă închinarea (și ceremoniile spirituale) împreună cu păcatul. Am spus de la început că Israel se face vinovat de un păcat pe care nu l-a mărturisit niciodată, un păcat pentru care nu a cerut niciodată iertare sau ispășire. Așa se face că în ciuda tuturor „eforturilor” liderilor spirituali, Cel-ce-Este nu vede nimic... până la urmă, Isaia chiar a spus că: „Nu, mâna Celui-ce-Este nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărțire între voi și Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Fața Lui și-L împiedică să v-asculte! Căci mâinile vă sunt mânjite de sânge... și degetele, de nelegiuiri; buzele voastre spun minciuni și limba voastră vorbește nelegiuiri.” (Isa 59:1-3) Să NU credeți că „Isaia se referă la poporul din vechime”... ar fi o minciună! O minciună din cele care au dus poporul ales mii de ani tot mai departe de Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov. De ce nu se referă Isaia la poporul din vechime? Pentru că Isaia exact în contextul păcatului prezent al poporului îl introduce pe izbăvitor!... Să terminam cu minciuna!... Isaia contiună: „Da, va veni un izbăvitor pentru Sion, pentru cei ai lui Iacov care se vor întoarce de la păcatele lor – zice Domnul. Și iată legământul Meu cu ei – zice Cel-ce-Este: Duhul Meu, care Se odihnește peste tine, și cuvintele Mele, pe care le-am pus în gura ta, nu se vor mai depărta din gura ta, nici din gura copiilor tăi, nici din gura copiilor copiilor tăi, de acum și în eternitate – zice Cel-ce-Este.” Isa 59:20-21

Expresia „de acum și în eternitate” ne trimite la Daniel și la afirmațiile făcute de Cel-ce-Este prin el, care văzând timpul sfârșitului spune: „În vremea aceea se va înălța marele cârmuitor [biruitor] Mihail [ebr. „Cel-ce-Este Elohim”], ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile și până la vremea aceasta. Dar, în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, și anume oricine va fi găsit scris în carte... Mulți dintre cei ce zac în praful întinderii pământului se vor înălța: unii pentru viața veșnică și alții pentru ocară și rușine veșnică. Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea Cerului și cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele veșnic și etern.” (Dan 12:1-4) Acesta este contextul în care izbăvitorul își face apariția; într-un moment unic al istoriei, la granița dintre lumea aceasta și eternitate. Izbăvitorul vine cu un dublu scop: întâi pentru a aduce vești bune Sionului, spunând că nelegiuirea lui a fost ispășită și că Cel-ce-Este Se întoarce în Sion, iar, pe de altă parte, el vine pentru a facilita Celui-ce-Este condițiile pentru zidirea unui Cer nou și a unui Pământ nou, în care va prospera neprihănirea... o neprihănire eternă care începe o dată cu instaurarea Împărăției lui Dumnezeu pe tronul lui David la Ierusalim începând cu 9 Av – expresie, de data acesta, a răzbunării Celui-ce-Este – și continuând nu doar până la sfârșitul celor 490 de zile... pentru că „de șaptezeci de ori câte șapte” înseamnă și eternitate... și în loc să spun „Amin!” voi încheia cu câteva profeții care îl înfățișează pe robul Celui-Ce-Este, pe odrasla, venid din partea Celui-ce-Este la un moment situat în istorie ca prag între două lumi, lumea de azi a păcatului și lumea eternă a neprihănirii.

„Eu pun cuvintele Mele în gura ta și te acopăr cu umbra mâinii Mele, ca să întind Ceruri noi și să întemeiez un Pământ nou și să zic Sionului: „Tu ești poporul Meu!” Căci iată, Eu fac Ceruri noi și un Pământ nou; așa că nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute și nimănui nu-i vor mai veni în minte. Ci vă veți bucura și vă veți veseli pe vecie pentru cele ce voi face. Căci voi preface Ierusalimul în veselie și pe poporul lui, în bucurie. Eu Însumi Mă voi veseli asupra Ierusalimului și mă voi bucura de poporul Meu [...] Vor zidi case și le vor locui; vor sădi vii și le vor mânca rodul. Nu vor zidi case ca altul să locuiască în ele, nu vor sădi vii pentru ca altul să le mănânce rodul, căci zilele poporului Meu vor fi ca zilele copacilor [eterni], și aleșii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor [...] vor alcătui o sămânță binecuvântată de Domnul și copiii lor vor fi împreună cu ei. Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta! Lupul și mielul vor paște împreună, leul va mânca paie ca boul și șarpele se va hrăni cu țărână. Niciun rău, nicio vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfânt – zice Cel-ce-Este.” Isa 51:16; 65:17-25

„În vremea aceea, odrasla Celui-ce-Este va fi plină de măreție și slavă și rodul țării va fi plin de strălucire și frumusețe pentru cei mântuiți ai lui Israel. Și cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se va numi „sfânt”, oricine va fi scris printre cei vii, la Ierusalim. După ce va spăla Cel-ce-Este murdăriile fiicelor Sionului și va curăți Ierusalimul de vinovăția de sânge din mijlocul lui, cu duhul judecății și cu duhul nimicirii, Cel-ce-Este va așeza, peste toată întinderea muntelui Sionului și peste locurile lui de adunare, un nor de fum ziua și un foc de flăcări strălucitoare noaptea. Da, peste toată slava va fi un adăpost, o colibă, ca umbrar împotriva căldurii zilei și ca loc de adăpost și de ocrotire împotriva furtunii și ploii.” Isa 4:2-6

„Apoi, o odraslă va ieși din tulpina lui Isai și un vlăstar va da din rădăcinile lui. Duhul Celui-ce-Este Se va odihni peste el, duh de înțelepciune și de pricepere, duh de sfat și de tărie, duh de cunoștință și de frică de Cel-ce-Este. Plăcerea lui va fi frica de Cel-ce-Este; nu va judeca după înfățișare, nici nu va hotărî după cele auzite, ci va judeca pe cei săraci cu dreptate și va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociților țării; va lovi pământul cu toiagul cuvântului lui și cu suflarea [influența] buzelor lui va omorî pe cel rău. [B34] Neprihănirea va fi brâul coapselor sale și credincioșia, brâul mijlocului său. Atunci, lupul va locui împreună cu mielul, și pardosul se va culca împreună cu iedul; vițelul, puiul de leu și vitele îngrășate vor fi împreună și le va mâna un copilaș; vaca și ursoaica vor paște la un loc și puii lor se vor culca împreună. Leul va mânca paie ca boul, pruncul de țâță se va juca la gura bortei năpârcii și copilul înțărcat va băga mâna în vizuina basiliscului. Nu se va face niciun rău și nicio pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt, căci pământul va fi plin de cunoștința Celui-ce-Este ca fundul mării de apele care-l acoperă.
În ziua aceea, vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare; neamurile se vor întoarce la el și slava va fi locuința lui. În același timp, Cel-ce-Este Își va întinde mâna a doua oară, ca să răscumpere rămășița poporului Său risipit în Asiria și în Egipt, în Patros și în Etiopia, la Elam, la Șinear și la Hamat și în ostroavele mării. El va înălța un steag pentru neamuri, va strânge pe surghiuniții lui Israel și va aduna pe cei risipiți ai lui Iuda de la cele patru capete ale pământului. Pizma lui Efraim va înceta și vrăjmașii lui Iuda vor fi nimiciți; Efraim nu va mai fi gelos pe Iuda, și Iuda nu va mai fi vrăjmaș lui Efraim, ci vor zbura pe umărul filistenilor la apus și vor jefui împreună pe fiii Răsăritului. Edom și Moab vor fi prada mâinilor lor, și fiii lui Amon le vor fi supuși. Cel-ce-Este va seca limba mării Egiptului, Își va ridica mâna asupra râului în mânia Lui, îl va împărți în șapte pâraie, așa că îl vor putea trece încălțați. Și va fi un drum pentru rămășița poporului Său care va mai rămâne în Asiria, cum a fost pentru Israel în ziua când a ieșit din țara Egiptului.
În ziua aceea vei zice: „Te laud, Doamne [Tată], căci ai fost supărat pe mine, dar mânia Ta s-a potolit și m-ai mângâiat! Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere și nu mă voi teme de nimic, căci Cel-ce-Este Dumnezeu este tăria mea și pricina laudelor mele și El m-a mântuit.”
Veți scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii și veți zice în ziua aceea: „Lăudați pe Cel-ce-Este, chemați Numele Lui, vestiți lucrările Lui printre popoare, pomeniți mărimea Numelui Lui! Cântați Celui-ce-Este, căci a făcut lucruri strălucite: să fie cunoscute în tot pământul!” [B53] Strigă de bucurie și veselie, locuitoare a Sionului, căci mare este în mijlocul tău Sfântul lui Israel!” Isa 11:1-16; 12:1-6

„Iată vin zile – zice Cel-ce-Este – când voi ridica lui David o odraslă neprihănită. El va împărăți, va lucra cu înțelepciune și va face dreptate și judecată în țară. În vremea lui, Iuda va fi mântuit și Israel va avea liniște în locuința lui; și iată Numele pe care i-L vor da Celui-ce-Este: Neprihănirea-noastră! De aceea iată vin zile – zice Cel-ce-Este – când nu se va mai zice: Viu este Cel-ce-Este, care a scos din țara Egiptului pe copiii lui Israel!... Ci se va zice: Viu este Cel-ce-Este, care a scos și a adus înapoi sămânța casei lui Israel din țara de la miazănoapte și din toate țările în care îi risipisem!... Și vor locui în țara lor.” Jer 23:5-8

„Așa vorbește Cel-ce-Este Dumnezeu, care a făcut cerurile și le-a întins, care a întins pământul și cele de pe el, care a dat suflare celor ce-l locuiesc și suflet celor ce merg pe el: Eu, Cel-ce-Este, te-am chemat ca să dai mântuire și te voi lua de mână, te voi păzi și te voi pune ca legământ al poporului, ca să fii lumina neamurilor, să deschizi ochii orbilor, să scoți din temniță pe cei legați și din prinsoare pe cei ce locuiesc în întuneric.” Isa 42:5-7

„Ascultați-mă, ostroave! Luați aminte, popoare depărtate! Cel-ce-Este m-a chemat din sânul mamei și m-a numit de la ieșirea din pântecele mamei. Mi-a făcut gura ca o sabie ascuțită, m-a acoperit cu umbra mâinii Lui și m-a făcut o săgeată ascuțită, m-a ascuns în tolba Lui cu săgeți și mi-a zis: Israele, tu ești robul Meu în care Mă voi slăvi.... Și eu mă gândeam: „Degeaba am muncit, în zadar și fără folos mi-am istovit puterea.” Dar răsplata mea este la Cel-ce-Este, și răsplata mea la Dumnezeul meu. Și, acum, Cel-ce-Este vorbește, El, care m-a întocmit din pântecele mamei ca să fiu robul Lui, ca să aduc înapoi la El pe Iacov și pe Israel, care este încă împrăștiat; căci eu sunt prețuit înaintea Celui-ce-Este, și Dumnezeul meu este tăria mea. El zice: Este prea puțin lucru să fii robul Meu ca să ridici semințiile lui Iacov și să aduci înapoi rămășițele lui Israel. De aceea, te pun să fii lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.
Așa vorbește Cel-ce-Este, Răscumpărătorul, Sfântul lui Israel, către cel disprețuit și urât de popor, către robul celor puternici: Împărații vor vedea lucrul acesta și se vor scula, și voievozii se vor arunca la pământ și se vor închina din pricina Celui-ce-Este, care este credincios, din pricina Sfântului lui Israel, care te-a ales.
Așa vorbește mai departe Cel-ce-Este: La vremea îndurării te voi asculta și în ziua mântuirii te voi ajuta; te voi păzi și te voi pune să faci legământ cu poporul, să ridici țara și să împarți moștenirile pustiite; să spui prinșilor de război: „Ieșiți!” și celor ce sunt în întuneric: „Arătați-vă!” Ei vor paște [o turmă și un păstor] pe drumuri și vor găsi locuri de pășune pe toate coastele. Nu le va fi foame, nici nu le va fi sete; nu-i va bate arșița, nici soarele, căci cel ce are milă de ei îi va călăuzi și-i va duce la izvoare de ape. Voi preface toți munții Mei în drumuri și drumurile Mele vor fi bine croite.
Iată-i că vin de departe, unii de la miazănoapte și de la apus, iar alții din țara Sinim. Bucurați-vă, ceruri! Veselește-te, pământule! Izbucniți în strigăte de bucurie, munților! Căci Cel-ce-Este mângâie pe poporul Său și are milă de nenorociții Lui.” Isa 49:1-13

„În vremurile de pe urmă, Muntele Casei Celui-ce-Este va fi întemeiat tare, ca cel mai înalt munte, se va înălța deasupra dealurilor și popoarele vor veni grămadă la el. Neamurile se vor duce cu grămada la el și vor zice: „Veniți, haidem să ne suim la Muntele Celui-ce-Este, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne învețe căile Lui și să umblăm pe cărările Lui!” Căci din Sion va ieși Legea și din Ierusalim, Cuvântul Celui-ce-Este.
El [împăratul] va judeca între multe popoare, va hotărî între neamuri puternice, depărtate. Din săbiile lor își vor făuri fiare de plug și din sulițele lor, cosoare; niciun neam nu va mai trage sabia împotriva altuia și nu vor mai învăța să facă război, ci fiecare va locui sub vița lui și sub smochinul lui și nimeni nu-l va mai tulbura. Căci gura Celui-ce-Este a vorbit.
Pe când toate popoarele umblă fiecare în numele dumnezeului său [spre nimicire], noi vom umbla în Numele Celui-ce-Este Dumnezeului nostru totdeauna și în veci de veci!
În ziua aceea – zice Cel-ce-Este – voi aduna pe cei șchiopi, voi strânge grămadă pe cei izgoniți și pe aceia pe care-i chinuisem. Din cei șchiopi voi face o rămășiță, din cei ce erau risipiți, un neam puternic, și Cel-ce-Este va împărăți peste ei, pe muntele Sionului, de acum și până-n veac! Iar la tine, turn al turmei, deal al fiicei Sionului, la tine va veni și la tine va ajunge vechea stăpânire, împărăția fiicei Ierusalimului!” Mic 4:1-8

Un psalm dedicat lui Solomon
Dumnezeule, dă judecățile Tale împăratului și dă dreptatea Ta fiului Împăratului! Și el va judeca pe poporul Tău cu dreptate și pe nenorociții Tăi cu nepărtinire. Munții vor aduce pace poporului și dealurile, de asemenea, ca urmare a dreptății Tale. El va face dreptate nenorociților poporului, va scăpa pe copiii săracului și va zdrobi pe asupritor. Așa că se vor teme de Tine cât va fi soarele și cât se va arăta luna, din neam [popor] în neam [popor]; va fi ca o ploaie care cade pe un pământ cosit, ca o ploaie repede care udă câmpia. În zilele lui va înflori cel neprihănit și va fi belșug de pace până nu va mai fi lună. El va stăpâni de la o mare la alta și de la râu până la marginile pământului. Locuitorii pustiei își vor pleca genunchiul înaintea lui și vrăjmașii vor linge țărâna. Împărații Tarsisului și ai ostroavelor vor plăti biruri, împărații Sebei și Sabei vor aduce daruri. Da, toți împărații se vor închina înaintea lui, toate neamurile îi vor sluji. Căci el va izbăvi pe săracul care strigă și pe nenorocitul care n-are ajutor. Va avea milă de cel nenorocit și de cel lipsit și va scăpa viața săracilor; îi va izbăvi de apăsare și de silă și sângele lor va fi scump înaintea lui. Ei vor trăi și-i vor da aur din Seba; se vor ruga neîncetat pentru el și-l vor binecuvânta în fiecare zi. Va fi belșug de grâu în țară până în vârful munților și spicele lor se vor clătina ca și copacii din Liban; oamenii vor înflori în cetăți ca iarba pământului. Numele lui va dăinui pe vecie: cât soarele îi va ține numele. Cu el se vor binecuvânta unii pe alții, și toate neamurile îl vor numi fericit. Binecuvântat să fie Cel-ce-Este Dumnezeul lui Israel, singurul care face minuni! Binecuvântat să fie în veci slăvitul Lui Nume! Tot pământul să se umple de slava Lui! Amin!

Amin! (Sfârșitul rugăciunilor lui David, fiul lui Isai.)